Automobile electrice
Inovație pe roți: drumul către un mâine mai verde
Electricitate, rapiditate, sustenabilitate
Inovație pe roți: drumul către un mâine mai verde
Electricitate, rapiditate, sustenabilitate
Orice vehicul ce este propulsat de un motor electric (fie exclusiv, fie asistat de un motor cu combustie internă) și este alimentat total sau parțial de o baterie poate fi încadrat în categoria mașinilor electrice. Deși unele variante sunt denumite “hibride”, având în continuare unele emisii de CO2, aceste vehicule sunt, cel puțin statistic, mai curate decât clasicele “ICE” (Internal Combustion Engine).
În ultimii ani, mașinile electrice au devenit subiect de discuție chiar și în rândul celor care până acum nu acordau o atenție deosebită domeniului auto. Fie că ai un prieten care vorbește doar despre motoare și specificații tehnice, fie că ai văzut pe rețelele sociale că Dacia a lansat primul model electric al mărcii, sunt sigur că te-ai întrebat “Da’ ce-i dom’le și cu mașinile astea electrice?”.
• BEV – Battery Electric Vehicle – o mașină care este pusă în mișcare exclusiv de unul sau mai multe motoare electrice, fiind alimentate de o baterie. Aceasta trebuie reîncărcată la o stație special concepută în acest sens sau acasă, la o priză obișnuită. Timpii de încărcare diferă în funcție de cablu și metodă, variind de la 30 minute și până la 12 ore. Cele mai populare mașini electrice de acest gen în România sunt Renault Zoe, Nissan Leaf sau Volkswagen e-Golf.
• PHEV – Plug-In Hybrid Electric Vehicle – puterea este oferită de un motor cu combustie internă, concomitent cu un motor electric. Bateria motorului electric poate fi încărcată separat sau prin intermediul propulsorului termic. Exemple populare în România ar fi Mitsubishi Outlander PHEV, Peugeot 508 sau Toyota RAV 4 PHEV.
• MHEV – Mild Hybrid Electric Vehicle – mașina se bazează pe motorul cu combustie internă însă utilizează un mic propulsor electric ca mecanism de conservare a resurselor la frânare, mers constant sau opriri. Propulsorul electric nu este suficient pentru a deplasa de unul singur vehiculul însă va fi acolo pentru a permite oprirea motorului termic în circumstanțele potrivite și repornirea promptă, economisind astfel carburant și diminuând emisiile poluante.
• EREV – Extended Range Electric Vehicle – o variantă de “PHEV” în care bateriile sunt încărcate la nevoie și de un mic generator de curent. Acest generator este practic un motor foarte mic pe benzină (în jur de 500-600cc) și poate fi alimentat la orice stație de carburant. Un exemplu pentru această categorie este BMW i3.
• HEV – Hybrid Electric Vehicle – motorul electric lucrează concomitent cu motorul termic, reușind astfel performanțe de consum excelente. Modele populare ce folosesc această tehnologie sunt Toyota CH-R și Toyota Prius.
Istoria vehiculelor electrice (încă nu le vom numi mașini) începe în anul 1828. Inventatorul maghiar Ányos Jedlik este cel care a realizat un dispozitiv electromagnetic pe care l-a atașat unui vehicul de mici dimensiuni. Patru ani mai târziu, inventatorul scoțian Robert Anderson prezenta prima trăsură electrică, un vehicul gata să schimbe percepția omenirii din acei ani cu privire la transport. Un moment important în drumul spre dezvoltarea mașinilor electrice are loc în 1859, când fizicianul francez Gaston Plane inventează bateria reîncărcabilă plumb-acid.
În Europa, prima mașină electrică de producție este realizată de britanicul Thomas Parker în 1884, iar 6 ani mai târziu, scoțianul William Morrison prezintă în America un vehicul asemănător.În SUA, mașina electrică este primită cu interes de public, iar istoricii spun că la începutul secolului trecut o treime dintre mașinile care funcționau peste Ocean erau electrice.
Anii de glorie ai mașinilor electrice au fost la începutul secolului trecut. Dar tot atunci a avut loc o transformare majoră: Henry Ford dezvoltă linii de asamblare mobile gândite pentru producția în masă și lansează Model T, cel mai popular model ai acelor ani. Prețul mai mic și producția rapidă erau argumentele pe care Ford le aducea în favoarea mașinilor cu motoare cu combustie.
În 1996, GM prezintă EV1, primul model electric de serie al noii ere. Dezvoltat încă de la început ca un model electric (și nu realizat pe o platformă tehnică deja existentă), EV1 era disponibil doar printr-un contract de închiriere. Puțin peste 1.000 de unități au fost produse, asamblarea fiind oprită în 1999.
Povestea mașinilor electrice, care par acum viitorul de neocolit al mobilității, a început, fapt mai puțin cunoscut, înaintea celor alimentate cu combustibili fosili. Tehnologia din secolul XIX, când a apărut prima mașină electrică rudimentară, era însă abia la început. De aceea nu s-a pus problema extinderii. 200 de ani mai târziu, mașinile electrice sunt văzute nu doar ca variantă alternativă, ci tot mai mult ca înlocuitor obligatoriu la cele pe combustibili fosili, ale căror emisii nu-și mai au locul într-o lume care încearcă să oprească încălzirea globală. În același timp, o parte a pieței e nemulțumită din cauza faptului că alte soluții au cam fost lăsate deoparte.
Cele trei „personaje” ale bătăliei combustibililor sunt energia electrică, hidrogenul și combustibilii sintetici. Toate cu avantajele și dezavantajele lor, pentru că soluții perfecte nu există, din păcate. Când vine vorba de mobilitatea viitorului, cred analiștii, soluția ideală e să combinăm aceste trei soluții.
Problema e că piața abundă în monologuri în favoarea uneia sau alteia dintre soluții. Dintre toate, cel mai mic „fan club” pare să-l aibă combustibilul sintetic. Germania tocmai a obținut includerea acestui tip de combusitibil (e-fuels/e-combustibili) în planul european de interzicere a vânzării de motoare cu combustie din 2035. Asta înseamnă că vânzările de mașini noi cu motoare cu combustie vor fi premise și după 2035, câtă vreme folosesc combustibili sintetici.
Răspunsul, deși e compus din mai multe părți, e relativ simplu. Întâi pentru că, în ciuda dificultăților, a fost prima variantă la care s-au gândit. Mai ales că aveau deja la îndemână o rețea electrică în Europa, chiar dacă aceasta produce electricitate din combustibili fosili în procente însemnate. E, de altfel, una dintre vulnerabilitățile mașinilor electrice atunci când sunt prezentate drept salvarea planetei: și ele depind, și în lanțul de producție, și în procesul de alimentare a bateriilor, în mare parte tot de combustibili fosili.
Din acest punct de vedere, și combustibilii sintetici, dar și hidrogenul suferă de aceeași vulnerabilitate. E-fuel (combustibili sintetici) par mai siguri, dat fiind că se produc inclusiv din CO2 extras din atmosferă, pe care o curăță cu acest prilej, dar și din CO2 captat în diversele procese de fabricație. În cazul hidrogenului, situația e mai complicată. Majoritatea producției acestui gaz emite dioxid de carbon în atmosferă, chiar dacă, prin utilizarea de noi tehnologii, acest lucru s-ar putea schimba în câțiva ani.
